Proiectul “OasteaDomnuluiTV” s-a dezvoltat ca o urmare firească a “VideoROD-ului”, deci şi a ROD-ului – Radio Oastea Domnului.

Mai concret, istoria noastră recentă ne aminteşte că, în primăvara lui 2006, câţiva fraţi tineri ostaşi, pasionaţi de tehnică şi de computere, din câteva colţuri de ţară, se întâlneau la Braşov, entuziasmându-se cu ideia transmiterii on-line pe internet, a adunărilor Oastei Domnului. Cu posibilitatea punerii în legătură a multor fraţi din diasporă sau de aici, de acasă, dar departe de locul unei adunări, de exemplu, cu unele evenimente locale, zonale sau naţionale ale Oastei Domnului. Cu posibilitatea prezentării Oastei Domnului şi celor din afara ei. Cu alte cuvinte, un nou câmp de misiune se deschidea, aici pe internet.

Mai târziu ne “luptam” cu problemele primelor transmisii audio. Conexiuni slabe la internet, cabluri şi aparatură precară, dar Domnul Dumnezeu a fost cu noi şi am simţit asta din plin. De la primele transmisii audio am trecut apoi şi la cele video şi aşa s-a născut “VideoROD”. Astăzi, acesta face un pas în plus, devine o nouă platformă, sperăm noi, mult mai performantă, mai interactivă şi mult mai calitativă, nu numai pe latura tehnică, dar şi duhovnicească. Desigur că sunt încă multe altele de făcut dar avem dorinţă arzătoare să creştem şi pentru asta avem nevoie şi de ajutorul vostru. Puteţi ajuta dezvoltarea proiectului OasteaDomnuluiTV, detalii aici.

De-a lungul timpului am avut parte de multe binecuvântări, multe satisfacţii dar şi multe piedici, multe păreri, sprijin doar din partea unor entuziaşti şi pasionaţi. Cu toate astea, Domnul iarăşi a fost cu noi şi iată, azi avem această platformă pusă în slujba Domnului şi spre bucuria fraţilor!

Slăvit să fie Domnul pentru toate!

Lasă un răspuns