Cu ajutorul Domnului, ne vom reîntâlni şi în acest an, în zilele de 25 şi 26 iunie, la Săucani, Beiuş şi Mizieş (judeţul Bihor), pentru comemorarea înaintaşilor bihoreni: fratele Petru Popa (la Săucani), părintele Teodor Heredea-Gavriş (la Beiuş) şi fratele Traian Dorz (la Mizieş).

Sâmbătă dimineaţă, începând cu orele 9:00, se va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica din Săucani, după care va avea loc slujba de pomenire şi adunarea Oastei Domnului în memoria şi cinstirea fratelui Petru Popa, la mormântul său din cimitirul satului.

De la Săucani, ne vom îndrepta spre Beiuş, unde,la orele 14:30,  în cimitirul din localitate, se vor săvârşi pomenirea şi adunarea Oastei la mormântul părintelui Gavriş.

Spre seară, la orele 17:00, va începe slujba Vecerniei lângă cuibul de lut al fratelui Traian Dorz, de la Mizieş, după care va continua adunarea Oastei, până către miezul nopţii.

A doua zi, duminică, 26 iunie, începând cu orele 7:00, se va oficia slujba Sfintei Liturghii, urmată, de asemenea, de adunarea Oastei Domnului, spre slava Dumnezeului nostru întru cei bineplăcuţi Lui.

Îl rugăm pe Domnul Oştirilor, Dumnezeul cerului şi al pământului, să binecuvânteze cu har şi putere de sus aceste sfinte momente ale comemorărilor bunilor noştri părinţi duhovniceşti şi înaintaşi bihoreni.

 

Sfatul Frăţesc Operativ al Oastei Domnului

 

2 Răspunsuri pentru “Ne chemă sfintele locuri din Bihor”

  • traian:

    Multumim Domnului pentru oamenii sfinti de care am avut parte. Fie ca si aceasta intalnire sa ne faca mai responsabili in alergarea pe aceasta cale spre Patria Cereasca. Fratele Traian a fost un MODEL desavarsit PENTRU NOI !
    Slavit sa fie Domnul !

Lasă un răspuns

Abonare
Se încarcă...Se încarcă...

Pentru a fi la curent cu ultimele anunţuri legate de adunări introdu adresa de e-mail şi numele în casuţele de mai jos!





Doneaza - Ajutorul tău contează - OasteaDomnului TV are nevoie de tine Doneaza - Ajutorul tău contează - OasteaDomnului TV are nevoie de tine